Schizofrenia este o tulburare mintală cronică care afectează modul în care o persoană JUDECÂ, PERCEPE, ȘI SE COMPORTĂ . Persoanele care suferă de schizofrenie experimentează perturbări în felul în care percep lumea și în modul în care se exprimă. Ele par adesea să fi pierdut contactul cu realitatea, ceea ce poate cauza suferință semnificativă atât pentru ele, cât și pentru membrii familiei și prietenii lor.
Persoanele care trăiesc cu schizofrenie pot avea dificultăți în diferențierea realității de fantezie. Pot avea convingerea că alții le citesc gândurile sau complotează în secret împotriva lor. De asemenea, pot auzi, vedea, simți sau atinge lucruri care nu există. Alteori, pot avea dificultăți în a simți, interpreta și exprima emoțiile. Pe măsură ce gândirea lor este afectată, pot întâmpina probleme de concentrare sau de luare a deciziilor. De asemenea, activitățile care altădată le aduceau plăcere nu le mai oferă satisfacție.
Aceste simptome au un impact serios asupra activităților zilnice și a relațiilor lor. Schizofrenia este mai puțin frecventă în comparație cu alte tulburări mintale, afectând aproximativ 24 DE MILIOANE de oameni din întreaga lume, adică 0,32% din populația globală. Schizofrenia apare în proporții similare la toate genurile, rasele, grupurile etnice și categoriile economice.

Primele simptome ale schizofreniei apar de obicei în perioada adolescenței târzii și până la începutul vârstei de 30 de ani. Atât bărbații, cât și femeile au șanse egale de a dezvolta această tulburare.
În cazul bărbaților, simptomele tind să apară mai devreme, începând din adolescența târzie și până la începutul maturității. Femeile prezintă un risc mai mare de a experimenta simptome în perioada de la sfârșitul vârstei de 20 de ani până la începutul vârstei de 30 de ani. De asemenea, această tulburare poate debuta în jurul vârstei de 45–50 de ani.
Datorită gamelor largi de manifestări, SCHIZOPHRENIA ESTE UNA DINTRE CELE MAI COMPLEXE TULBURĂRI MINTALE.
Chiar dacă schizofrenia este o tulburare cronică, poate fi tratată cu ajutorul medicației.
Pe termen lung, viața persoanelor afectate poate fi îmbunătățită considerabil prin psihoterapie și tratamente psiho-sociale.

În ultimele decenii, s-au făcut progrese semnificative în înțelegerea schizofreniei.
Cu toate acestea, ORIGINEA EXACTĂ A ACESTEI TULBURĂRI ESTE NECUNOSCUTĂ.008C95.
Cercetătorii consideră că schizofrenia ar putea fi cauzată de interacțiunea dintre FACTORII GENETICI ȘI FACTORII DE MEDIU.
Genele joacă un rol extrem de important în dezvoltarea schizofreniei.
Studiile sugerează că pot fi implicate mai multe gene diferite. Cu toate acestea, niciun singur gen nu este responsabil pentru apariția acestei tulburări.
Este clar, însă, că genele nu sunt cauza directă a schizofreniei. Mai degrabă, acestea contribuie la vulnerabilitatea individului față de această boală.
Există, de asemenea, dovezi privind predispoziția genetică.
Împărtășirea acelorași gene cu o persoană diagnosticată cu schizofrenie crește probabilitatea de a dezvolta boala. Dacă acea persoană este o rudă apropiată, riscul devine de 15 ori mai mare.
Dar dacă ruda respectivă este un geamăn identic, riscul crește până la aproximativ 50%.
Factorii de dezvoltare și factorii de mediu includ sărăcia, stresul, virusurile, toxinele, problemele nutriționale din perioada prenatală, precum și complicațiile din timpul sarcinii și nașterii.
Locuirea într-o zonă dens populată sau proveniența dintr-un mediu familial marcat de abuz și traumă, un coeficient de inteligență ridicat asociat cu deficite cognitive, precum și experiențele stresante cauzate de bullying pot reprezenta, de asemenea, factori de risc.
Adolescența este considerată un punct de cotitură în dezvoltarea schizofreniei. În această etapă a dezvoltării corpului, creierul trece printr-o serie de schimbări pe măsură ce se maturizează. La o persoană vulnerabilă, aceste schimbări pot declanșa episoade psihotice.
Consumul de droguri este, de asemenea, considerat un factor de risc în dezvoltarea schizofreniei, în special în adolescență.
Canabisul, de exemplu, combinat cu alți factori de risc menționați anterior, pare să fie direct implicat în apariția acestei tulburări.

Schizofrenia are o gamă largă de simptome. Pentru a înțelege aceste simptome, trebuie mai întâi să analizăm ce se întâmplă în creierul unei persoane cu această tulburare.
Cercetările au demonstrat că, în cazul persoanelor cu schizofrenie, celulele cerebrale funcționează și comunică diferit între ele.
 
– Rolul neurotransmițătorilor

Neurotransmițătorii sunt substanțe chimice care transmit informații între celulele creierului.
Un exces sau un deficit al acestor mesageri chimici poate influența modul în care funcționează creierul.
Unul dintre cei mai studiați neurotransmițători în schizofrenie este DOPAMINA. Numită și “neurotransmițătorul plăcerii”, DOPAMINA joacă un rol important în gândire, percepție și motivație.
În schizofrenie, un exces de DOPAMINĂ în anumite regiuni ale creierului poate duce la apariția halucinațiilor sau a delirurilor.
Pe de altă parte, un nivel prea scăzut de DOPAMINĂ în alte zone ale creierului poate explica lipsa de motivație și energie, caracteristică acestei tulburări.
Alți neurotransmițători, precum GABA, glutamatul și serotonina (numită și „hormonul fericirii”) pot juca, de asemenea, un rol important.
Aceste modificări pot explica simptome precum deficiențe de memorie, dificultăți în schimbarea activităților sau tendința de a fi distras.
De asemenea, pot fi cauza luării unor decizii greșite sau a dificultății de a anticipa consecințele acțiunilor.
 
– Rețeaua modului implicit

Există anumite zone ale creierului care devin active atunci când lăsăm gândurile să circule liber.
Această activitate ne permite să visăm cu ochii deschiși și să procesăm gânduri și amintiri.
Oamenii de știință numesc acest fenomen „modul implicit”, iar regiunile cerebrale implicate sunt denumite „rețeaua modului implicit”. În cazul persoanelor cu schizofrenie, ACESTE ZONE SUNT APROAPE ÎN MOD CONSTANT ÎNTR-O STARE DE SUPRAACTIVITATE.
Acest lucru le face dificilă menținerea atenției sau reținerea informațiilor.

SIMPTOMELE POZITIVE
Simptomele pozitive (denumite adesea „simptome psihotice”) sunt gânduri și comportamente care nu sunt prezente la persoanele sănătoase.
Mai multe simptome pozitive pot apărea simultan. Acestea includ:

SIMPTOME NEGATIVE
Simptomele negative includ gânduri și comportamente pe care schizofrenia le diminuează sau le face absente, cum ar fi motivația sau capacitatea de a exprima emoții.
Acestea sunt mai dificil de tratat comparativ cu simptomele pozitive.
Simptomele negative includ:

SIMPTOME COGNITIVE
Simptomele cognitive afectează gândirea și starea de spirit, conducând la scăderea performanțelor școlare și profesionale.
Aceste simptome apar înaintea simptomelor pozitive și persistă chiar și după diminuarea acestora.
Simptomele cognitive includ probleme legate de ATENȚIE, CONCENTRARE și MEMORIE.
Persoanele cu schizofrenie au dificultăți în învățarea de lucruri noi sau în procesarea informațiilor pentru luarea deciziilor.
De asemenea, pot avea probleme de focalizare și atenție, adesea din cauza halucinațiilor.
Deoarece nu pot răspunde adecvat celorlalți, tind să comunice cât mai puțin posibil.
Simptomele cognitive îngreunează desfășurarea activităților zilnice, fiind astfel unele dintre cele mai debilitante aspecte ale schizofreniei.
De multe ori, persoanele cu schizofrenie nu își dau seama că suferă de această boală. Această lipsă de conștientizare, denumită și „anosognozie”, poate face tratamentul și îngrijirea mult mai dificile.

SIMPTOME AFECTIVE
Pe lângă simptomele menționate anterior, persoanele cu schizofrenie manifestă simptome afective, cum ar fi depresia și anxietatea.
Depresia este prezentă la până la 80% dintre persoanele cu schizofrenie, având numeroase consecințe negative: crește riscul de recădere, afectează funcționarea socială și diminuează calitatea vieții. Depresia crește, de asemenea, riscul de suicid: aproape două treimi dintre persoanele cu schizofrenie care își iau viața o fac în timpul unui episod depresiv. Aproximativ jumătate dintre persoanele cu schizofrenie au gânduri suicidare și probleme de dispoziție, fie ca simptom al bolii, fie din cauza stresului și dificultăților sociale asociate schizofreniei.
În plus, aproximativ 30% dintre pacienți prezintă simptome obsesiv-compulsive, manifestate prin gânduri recurente, intruzive și nedorite, care cauzează stres semnificativ și depresie.

Evoluția schizofreniei depinde de mai mulți factori: momentul apariției simptomelor, severitatea acestora și durata lor.
De obicei, simptomele inițiale apar treptat și devin mai severe și mai evidente în timp.
Persoanele cu schizofrenie pot avea perioade de agravare și perioade de ameliorare a simptomelor.
Perioadele de agravare sunt cunoscute sub numele de episoade acute sau recăderi.
Prin tratament, majoritatea simptomelor pot scădea în intensitate sau chiar dispărea (în special cele pozitive).
Remisiunea se referă la o perioadă în care simptomele sunt absente sau foarte ușoare.
Deși evoluția bolii variază de la o persoană la alta, schizofrenia poate fi împărțită în trei faze distincte: PRODROMALĂ, ACTIVĂ și REZIDUALĂ.
 

Faza prodromală
Termenul „prodromal” înseamnă „înaintea bolii”. În această fază, care poate dura între 2 și 5 ani, apar modificări care devin vizibile pentru familie și apropiați. Aceste schimbări includ:
probleme de memorie și concentrare, comportamente și idei neobișnuite, comunicare dezorganizată sau scăderea interesului pentru activitățile zilnice. La adolescenți, aceste simptome sunt adesea trecute cu vederea, deoarece sunt considerate normale pentru această etapă a vieții.
Privind retrospectiv, aceste semne timpurii sunt mai ușor de identificat ca avertismente.
Totuși, la momentul apariției lor, ar fi fost extrem de dificil de disting de manifestările obișnuite ale pubertății.

Faza activă
Această fază se caracterizează prin apariția simptomelor psihotice, cum ar fi: halucinații, delir, gândire și vorbire dezorganizată, depresie sau afect plat.
Prezența acestor simptome este cunoscută sub denumirea de „psihoză”, iar perioada în care acestea se manifestă este numită „episod psihotic”.
Simptomele pot apărea gradual sau brusc, iar în cele mai multe cazuri, cauza rămâne necunoscută.
Oamenii de știință consideră că prima apariție a simptomelor psihotice (numită și „prima criză”) poate fi declanșată de stres.
În această fază, pacienții și familiile lor solicită de obicei ajutor medical de specialitate.

Faza reziduală
Această fază se întinde pe o perioadă de 6–18 luni după faza activă. În acest interval, multe dintre simptomele psihotice se diminuează.
Totuși, anumite simptome reziduale pot persista, cum ar fi: halucinațiile, dificultățile de funcționare în viața de zi cu zi.
Simptomele pozitive pot fi înlocuite de simptome negative, cum ar fi: lipsa energiei, retragerea din societate.
În multe cazuri, pacienții încep să conștientizeze simptomele și să învețe cum să le gestioneze.

Deși boala afectează fiecare pacient în mod diferit, cercetările din domeniu sugerează că evoluția schizofreniei urmează de obicei unul dintre modelele tipice.
Acestea sunt ilustrate în următoarele patru reprezentări schematice, care descriu posibilele traiectorii ale bolii și impactul acesteia asupra funcționării normale a pacienților.
Așa cum este ilustrat în Figura 1 de mai jos, după un prim episod acut cu simptome psihotice, 22 % dintre persoanele afectate pot experimenta remisiune, fără recurență sau afectare funcțională în viitor.

Cercetările arată că, în 35% dintre cazuri, boala evoluează într-un mod episodic, cu mai multe episoade psihotice în anii următori, așa cum este ilustrat în Figura 2 de mai jos. Aceste episoade sunt adesea declanșate de niveluri crescute de stres. În unele cazuri, între episoade are loc o remisiune completă, cu recuperarea funcționalității.

La aproximativ 8% dintre cei afectați, există o remisiune parțială, cu simptome diminuate, dar persistente, așa cum arată Figura 3. Acestea pot include simptome psihotice, simptome negative, tulburări cognitive și pierderea funcționării normale.

În aproximativ 35% dintre cazuri, boala se agravează progresiv, iar episoadele nu pot fi identificate separat. Pentru o reprezentare vizuală, consultați Figura 4 de mai jos.