Sesiunea, „Relațiile reciproce complexe dintre intervențiile terapeutice, neuroanatomie și cogniție în psihozele majore”, moderată de profesorul Paolo Brambilla și Carrie Bearden la congresul virtual EPA din 2021, a încercat să diferențieze conexiunile dintre tratament, neuroanatomie, psihopatologie și cogniție în psihozele majore. Lectorii, inclusiv moderatorii și profesorul Jair Soares, s-au concentrat pe importanța îmbunătățirii nu doar a tratamentului, ci și a calității vieții pacienților, care este adeseori afectată de simptomele cognitive. În prezent se cunoaște foarte bine faptul că pacienții cu tulburări psihiatrice majore cum ar fi schizofrenia, tulburarea bipolară sau depresia majoră, prezintă schimbări în anatomia creierului, precum și deficiențe în funcționarea neurocognitivă.¹ În plus, îmbunătățirea mecanismelor de neuroprotecție și utilizarea agenților antiinflamatori s-au dovedit recent a fi benefice în aceste tulburări.² În acest context, s-au prezentat rezultatele studiilor care doresc să dovedească conceptul privind aspirina și agenții antiinflamatori în tratarea pacienților cu depresie bipolară.

Profesorul Jair Soares, președintele departamentului de psihiatrie și științe comportamentale din cadrul Universității din Texas, centrul de științe ale sănătății din Houston, a început sesiunea subliniind faptul că tulburarea bipolară este o afecțiune eterogenă și, prin urmare, necesită un tratament multimodal; un cadru care recunoaște atât multidimensionalitatea cât și comorbiditatea bolii.³
Un aspect important este că cercetările recente sugerează că inflamația ar putea fi unul dintre conectorii acestei multidimensionalități, fiind răspunzătoare pentru unele dintre modificările patofiziologice subiacente, inclusiv cele de la nivelul creierului. Într-adevăr, modificările de la nivelul creierului sunt destul de frecvente în diferite tulburări psihiatrice cum ar fi depresia⁴ care a fost considerată asociată microleziunilor neuronale induse de stres care declanșează un răspuns de reparare după lezare, care constă într-o fază neuroinflamatorie pentru eliminarea reziduurilor celulare și o fază spontană de regenerare a țesutului, care implică neurotrofine și neurogeneză.Un astfel de răspuns poate fi asociat și cu inflamația cronică.⁵
 
Apoi, profesorul Soares a continuat subliniind faptul că inflamația a beneficiat de un interes tot mai mare în domeniul cercetării depresiei bipolare, și că acum sunt generate mai multe ipoteze pentru a explica această relație, inclusiv nivelurile modificate de citokine periferice.⁷ Independent de acestea, există și posibilitatea ca reconectarea patologică a creierului să aibă loc așa cum se indică în studiile RMN care demonstrează anomalii corticale la persoanele cu tulburare bipolară, constând într-o grosime corticală redusă în regiunile frontală, medial parietală și occipitală.⁸
 
În continuarea prezentării, profesorul Soares a discutat despre importanța tratamentului la începutul bolii în cazul tulburării bipolare, deoarece este asociată cu o eficiență mai bună. De asemenea, a afirmat că în timp ce o serie de agenți sunt acum aprobați pentru tratarea tulburării bipolare, și intervențiile non-farmacologice sunt promițătoare. Pentru a da un exemplu, rezultate pozitive s-au înregistrat în legătură cu exercițiile de aerobic și antrenarea rezistenței.⁹ În ceea ce privește inflamația, a prezentat niște rezultate interesante care au fost obținute prin utilizarea agenților antiinflamatori cum ar fi celecoxib și medicamentele antiinflamatoare non-steroidiene.¹⁰ Și tratamentul depresiei bipolare cu minociclină și aspirină a fost investigat cu rezultate promițătoare, în plus față de antagonistul TNF infliximab pentru depresia rezistentă la tratament.^11,12
 
Pe scurt, profesorul Soares a evidențiat faptul că inflamația poate fi un mediator cheie atât a anomaliilor cerebrale cât și sistemice la pacienții cu tulburare bipolară și rezultatele clinice inițiale sugerează că ar fi un obiectiv terapeutic potențial valid.

După prezentarea profesorului Soares, profesorul Paolo Brambilla, directorul catedrei de psihiatrie de la Universitatea din Milano a discutat despre utilizarea antipsihoticelor cu acțiune prelungită (LAI). LAI pot avea o serie de avantaje, a început profesorului Brambilla, de exemplu menținerea concentrației terapeutice a medicamentului timp de câteva săptămâni, reducând astfel la minimum riscul de nerespectare a tratamentului, cu rate reduse de recidivă și beneficii clinice pe termen lung.¹³ În plus, pot ajuta pacienții să obțină îmbunătățirea calității vieții, remisia și în cele din urmă recuperarea, care reprezintă obiectivele pe termen lung ale tratamentului.¹³
 
În acest context, profesorul Brambilla a afirmat că mielina, substanța grasă care înconjoară axonii celulei nervoase, a fost în ultima vreme analizată din mai multe motive. Primul motiv, există tot mai multe dovezi că mielina este implicată în ipoteza întreruperii, o teorie care sugerează că comunicarea dintre mai multe circuite cerebrale și regiuni poate fi întreruptă în cazul schizofreniei care, la rândul său, contribuie la patofiziologia centrală.Al doilea, deficiențele privind tractul materiei albe sunt corelate cu evenimente patogenice pentru psihoză, așa cum arată studiile care utilizează rezonanță magnetică cu difuzie.¹⁴ Apoi, acesta a descris rezultatele unui studiu care a folosit imagistica cu apă pentru mielină, o metodă de rezonanță magnetică ce furnizează măsurătorile in vivo ale mielinei și modificările la nivelul conținutului de mielină din creier.¹⁵ Scopul studiului a fost de a investiga dacă modificările din simptomatologia clinică se corelează cu modificările de la nivelul mielinei.¹⁵ În special, la 10 pacienți psihotici s-au evaluat prin imagistica cu difuzia apă mielina, în 36 de regiuni cerebrale de interes la vizita inițială și după 12 luni de administrare de LAI.¹⁵ Este important faptul că au existat modificări substanțiale a conținutului în apă a mielinei, care par că sunt corelate cu îmbunătățirile privind simptomatologia clinică.¹⁵
 
Profesorul Brambilla și-a încheiat prezentarea afirmând că datele disponibile sugerează că LAI pot îmbunătăți traiectoria mielinizării la pacienții cu un prim episod și au un impact benefic asupra performanței cognitive. În această privință, aderența mai bună la tratament permisă de LAI poate sublinia traiectoria modificată a dezvoltării mielinei, iar recuperarea pare mai pronunțată în urma unei terapii cu acțiune îndelungată.

Prof. Llorca a observat că ghidurile privind tratamentul au afirmat că monoterapia cu antipsihotice ar trebui să fie preferată și că polipragmazia cu antipsihotice ar trebui evitată, dacă este posibil. Aceste recomandări s-au bazat pe rezultatele unor studii de înaltă calitate privind tratamentul în fază acută, dar rezultatele din studiul observațional de mari dimensiuni efectuat de profesorul Tiihonen și colaboratorii, au sugerat că anumite combinații de două antipsihotice cu profiluri de receptori diferite pot fi superioare monoterapiei în prevenirea respitalizării și în tratamentul de menținere pentru schizofrenie.⁴

Profesorul Carrie Bearden, conferențiar universitar de psihologie clinică al Universitatea California Los Angeles, SUA, a început ultima prezentare a simpozionului prezentând date din proiectul Paisa recent.¹⁶ Acest studiu interesant a analizat relația dintre riscul genetic și bolile mintale grave la nivel de diagnostic, simptome specifice și trăsături cantitative, care pot indica deficiențe centrale.¹⁶ Scopul acestui studiu a fost de a înțelege trăsăturile dimensionale care pot reprezenta mai bine biologia care stă la baza unei boli într-o anumită categorie de diagnostic.Acesta a fost un studiu caz-control, unde cazurile cu boală mintală severă, inclusiv schizofrenia, tulburările bipolare I și II și tulburarea depresivă majoră, au fost evaluate prin intermediul fișelor medicale electronice.¹⁶ Toți pacienții au fost evaluați în legătură cu viteza și acuratețea, folosind bateria neurocognitivă computerizată Penn (PCNB). În plus, au fost analizate și 5 domenii de testare neurocognitivă (execuție, memorie, cogniție complexă, cogniție socială, senzomotor).
 
În descrierea rezultatelor, profesorul Bearden a afirmat că persoanele cu tulburare bipolară I și schizofrenie au prezentat deficiențe similare în ceea ce privește acuratețea și viteza în cadrul domeniilor cognitive.¹⁶ Pe de altă parte, cei cu tulburare bipolară II și tulburare depresivă majoră au avut o performanță similară cu controalele, cu deficiențe subtile în execuție și cogniție socială.¹⁶ Aceasta a afirmat că un model cu trei factori (psihoză, manie și depresie) a reprezentat cel mai bine datele privind simptomele.¹⁶ De asemenea, studiul a stabilit că scorurile mari pentru controlarea diagnosticării, IQ premorbid, severitatea bolii și psihoză pe toată perioada vieții au fost asociate cu o acuratețe și viteză reduse în domeniile cognitive, în timp ce scorurile ridicate pentru depresie au fost asociate cu o acuratețe sporită a cogniției sociale.¹⁶
 
Ea și-a încheiat prezentarea evidențiind faptul că profilul de deficiență neuropsihologică la aceste persoane a fost divizat de diagnostic (schizofrenie și tulburare bipolară I comparativ cu tulburare depresivă majoră și tulburare bipolară II.¹⁶ În plus, deficiențele nu au fost luate în calcul pentru severitatea curentă a simptomelor sau medicație și au părut să fie o contribuție parțial independentă la diagnostic și simptomatologia pe toată durata vieții privind funcționalitatea cognitivă.¹⁶ Un aspect important este că studiul a identificat o serie de factori de risc frecvenți care predispun atât la psihoză cât și la cogniție afectată în categoriile de boli mintale grave.¹⁶ În cele din urmă, privind spre viitor, investigațiile genetice din cadrul diagnosticărilor pot ajuta în stabilirea unei nosologii mai valide biologic pentru bolile psihiatrice grave.