Sesiunea „Intervenția precoce în psihoze: evaluarea și tratamentul pentru îmbunătățirea rezultatelor funcționale” moderată de profesorii Armida Mucci și Andrea Raballo la EPA 2021 Virtual a avut ca scop abordarea a două componente importante ale intervenției precoce: evaluarea timpurie și tratamentul adecvat. În acest scop, lectorii simpozionului, profesorii Merete Nordentoft, Anne Thorup și Elmārs Rancāns au discutat de ce sunt esențiale detecția precoce și ameliorarea simptomelor negative, precum și care sunt cele mai bune abordări atunci când vine vorba despre polipragmazie.

Armida Mucci, profesor de psihiatrie la Universitatatea din Campania, și-a început sesiunea intitulată „Prediction of Drop-out and Functional Impairment in Recent-onset Schizophrenia Spectrum Disorders” (Anticiparea renunțării și afectării funcționale în afecțiunile din spectrul schizofrenic cu debut recent), evidențiind importanța simptomelor negative în schizofrenie, deoarece acestea sunt asociate cu rezultate funcționale mai slabe. Simptomele negative sunt considerate o reducere a funcțiilor normale, fie asociate motivării sau interesului, cum ar fi avoliția, anhedonia și asocialitatea, sau a funcțiilor expresive, cum ar fi afectul tocit și alogia.¹ În plus, pot fi primare sau secundare și persistente sau tranzitorii, ceea ce complică și mai mult detectarea și diagnosticarea acestora.
 
După această introducere, profesorul Mucci s-a axat pe simptomele negative persistente (PerNS), care reprezintă o abordare alternativă pentru evaluarea simptomelor negative în contextul studiilor clinice. Conform afirmațiilor lui Buchanan, pe care și-a conturat abordarea, PerNS sunt definite de prezența simptomelor negative cu o severitate cel puțin moderată, cu un prag predefinit de simptome pozitive, depresie și simptome extrapiramidale, așa cum sunt măsurate cu orice scală de evaluare acceptată și validată.² În plus, persistența simptomelor descrise mai sus trebuie să se întindă pe cel puțin 6 luni.² Diferențierea dintre simptomele persistente și cele non-persistente este importantă, subliniază profesorul Mucci, deoarece, conform studiului european pentru primul episod de schizofrenie³, pacienții cu PerNS diferă față de cei fără; aceștia se pot confrunta cu o durată mai lungă de psihoză netratată, își întrerup mai frecvent tratamentul, prezintă rezultate psiho-patologice mai slabe, precum și o funcționalitate globală mai slabă după 1 an de tratament.
 
În continuarea prezentării sale, profesorul Mucci a subliniat că la pacienții cu un prim episod, simptomele negative sunt dificil de evaluat. În mod frecvent, există o nereușită aproape totală în distingerea simptomelor negative primare și secundare, persistente și tranzitorii, deși jumătate dintre pacienți prezintă cel puțin un simptom negativ și o treime prezintă simptome negative primare foarte evidente³. Aceste simptome sunt asociate cu cea mai slabă funcționalitate psihosocială, o durată mai mare a psihozei, rezultat clinic slab și rezistență la tratamentul cu antipsihotice, inclusiv clozapina.³ Prin urmare, detectarea și tratarea precoce a acestor simptome sunt extrem de importante.
 
Profesorul Mucci și-a încheiat prezentarea discutând despre studiul OPTiMiSE, care a examinat algoritmii de tratament pentru pacienții cu un prim episod, concentrându-se pe momentul când se trece pe clozapină. Studiul a concluzionat că „clozapina trebuie utilizată după ce pacienții eșuează într-o singură încercare cu antipsihotice și nu până în momentul în care sunt testate două antipsihotice, deoarece aceasta este recomandarea curentă.”⁴ Din acest studiu, ea a subliniat că la majoritatea pacienților în etape precoce de schizofrenie, remisia simptomatică se poate obține utilizând un algoritm simplu de tratament, care să includă administrarea secvențială de amiluspridă și clozapină.
 
De asemenea, profesorul Mucci a evidențiat faptul că simptomele negative cu severitate moderată sunt observate la majoritatea subiecților la vizita inițială și sunt asociate cu cea mai slabă funcționalitate psihosocială și o durată mai mare a psihozei.⁵ De asemenea, a clarificat faptul că prezența PerNS pe termen scurt în timpul primelor faze de psihoză a fost asociată și cu un rezultat clinic slab și rezistență la tratamentul cu antipsihotice, inclusiv clozapina. Astfel, aceste date pot avea implicații clinice pentru intervențiile care vizează în mod special simptomele negative.

În următoarea prezentare, Merete Nordentoft, profesor de psihiatrie clinică la Universitatea din Copenhaga, a început prin a explica faptul că simptomele negative sunt dificile atât pentru pacienți cât și pentru familiile lor, deoarece aceste simptome sunt mai dificil de identificat și înțeles, dar și deoarece rezultatele pentru simptomele pozitive și negative sunt diferite. În timp ce simptomele pozitive prezintă un tipar general de reducere și stabilizare în timp, simptomele negative prezintă de regulă o variație mai redusă pe o perioadă de 10 ani.^6,7 Pentru a sprijini această noțiune, profesorul Nordentoft a prezentat date din studiul danez OPUS. Scopul studiului OPUS a fost de a analiza cursul simptomelor pozitive și negative și de a găsi traiectoriile în funcție de evaluările clinice structurate colectate timp de 10 ani de la persoane cu un prim episod de psihoză. Scopul final a fost de a ajuta clinicienii să dezvolte intervenții eficiente și de a îmbunătăți rezultatele tratamentului în funcție de rezultate. În conformitate cu rezultatele studiului, care a evaluat și efectele tratamentului psihiatric specializat asertiv comparativ cu tratamentul obișnuit, intervenția precoce specializată poate fi eficientă în tratarea pacienților cu un prim episod de psihoză.^6,7 
 
La finalul sesiunii, profesorul Nordentoft a subliniat importanța scalelor pentru diagnosticarea simptomelor negative și a arătat că urmează să apară ghiduri EPA, cu recomandări pentru instrumentele de evaluare.8Important este că ghidurile care prezintă pe scurt scorurile rezumate sau scorurile sub-scalelor, având ca scop evaluarea simptomelor negative, ar trebui să aibă în vedere doar simptomele negative principale (avoliție, anhedonie, asocialitate, afect tocit și alogie). Acestea se aplică în special sub-scorurilor scalelor mai vechi, cum ar fi PANSS, SANS și BPRS. De fapt, se recomandă pentru aceste scale mai vechi să fie suplimentate de scale de a doua generație pentru simptomele negative, cum ar fi Scala scurtă a simptomelor negative (BNSS) și Interviul de evaluare clinică pentru simptomele negative (CAINS) în viitoarele studii clinice.

Lectorul universitar Anne Thorup, specialistă în psihiatria copilului și adolescentului, care lucrează la Universitatea din Copenhaga, și-a început prezentarea „The Danish High Risk and Resilience Study: VIA 7, 11 and 15” (Studiu danez privind riscurile crescute și reziliența: VIA 7, 11 și 15) afirmând că creșterea cu un părinte cu boală psihică poate supune copiii unui risc mai mare de a dezvolta probleme de sănătate mintală proprii, deoarece este posibil ca acești părinți să nu fie întotdeauna disponibili când este necesar și că acești copii se pot confrunta astfel cu evenimente periculoase cu care alți copii de vârsta lor nu se întâlnesc. 
 
Pentru a elabora acest fenomen, profesorul Thorup a prezentat Studiu danez privind riscurile crescute și reziliența, în care au fost înscriși 522 de copii cu vârsta de șapte ani (VIA 7),^9,10 dintre care 202 aveau un părinte diagnosticat cu schizofrenie, 120 cu tulburare bipolară și 200 fără boli mintale în familie. 85% dintre copiii de control locuiau cu ambii părinți, în timp ce procentul a fost mai mic pentru copiii cu părinți bipolari (53%) și chiar și mai mic pentru copiii cu părinți schizofrenici (40%). Prin urmare, 20% dintre copiii cu părinți schizofrenici beneficiau de mai puțin ajutor decât ceea ce aveau nevoie comparativ cu 7% cu un părinte bipolar și 3% din copiii de control. Așadar, 37% dintre copiii cu părinți schizofrenici și 36% dintre cei cu un părinte bipolar au îndeplinit criteriile Graficul Kiddie pentru tulburări afective și schizofrenie (K-SADS) pentru diagnosticarea unei probleme de sănătate mintală comparativ cu 15% dintre copiii de control.
 
Profesorul Thorup și-a continuat prezentarea arătând date longitudinale din același studiu din momentul când copiii aveau 11 ani (VIA 11).¹¹ La 11 ani, proporția de copii cu o problemă de sănătate mintală a crescut în toate grupele, dar diferențele existente în VIA 7 au rămas. În plus, mai mulți copii cu un părinte schizofrenic sau bipolar s-au confruntat cu traume decât copiii din grupul de control.
 
La final, profesorul Thorup a afirmat că studiul este în continuare în desfășurare și va evalua aceiași copii la vârsta de 15 ani (VIA 15) între aprilie 2021 și martie 2024. Astfel, ea consideră că studiul VIA furnizează informații unice și valoroase privind copiii cu părinți bolnavi psihic.

Ultima prezentare din cadrul simpozionului a fost cea a lui Elmārs Rancāns, profesor la departamentul de psihiatrie și narcologie, Facultatea de Medicină din Riga, care a arătat că majoritatea liniilor directoare recomandă monoterapia cu antipsihotice în locul polipragmaziei ca standard de îngrijire.¹² Cu toate acestea, tiparele de prescriere din viața reală arată că aproximativ 20% dintre pacienți primesc combinații antipsihotice, cu un agent de primă generație împreună cu un agent de a doua generație preferat în aproximativ 60% din cazuri.¹³ Cu toate acestea, combinațiile sunt asociate cu rate mai mari de nerespectare a tratamentului: comparativ cu monoterapia, nerespectarea tratamentului a crescut semnificativ cu numărul de medicamente antipsihotice prescrise simultan (de 1,69 de ori pentru două, de 2,60 de ori pentru trei și de respectiv 3,54 de ori pentru patru sau mai multe).¹⁴ În plus, eficacitatea în lumea reală a monoterapiei antipsihotice este superioară polipragmaziei pentru tratamentul susținut pe termen lung.¹⁵
 
Pe de altă parte, profesorul Rancans a explicat că, în conformitate cu un studiu cu o cohortă mare de 62.250 de pacienți, polipragmazia antipsihotică a fost asociată cu un risc mai mic cu 7% până la 13% de reinternare psihiatrică, comparativ cu monoterapia.¹⁶ Combinarea unui agonist parțial de dopamină cu clozapina a fost asociată cu un risc redus de reinternare, indicând faptul că anumite tipuri de asocieri pot fi benefice pentru tratamentul schizofreniei. Profesorul Rancans și-a încheiat prezentarea menționând că politerapia antipsihotică este o realitate și că atât monoterapia cât și politerapia au propriile avantaje și dezavantaje. La final, a afirmat că clinicienii trebuie să fie atenți atunci când încep terapia combinată și trebuie să evalueze fiecare pacient și necesitățile acestuia, individual.