Simpozionul, intitulat „Îmbunătățirea funcționării în viața reală în rândul persoanelor cu schizofrenie: de la evaluare la planurile de tratament integrate” din cadrul EPA 2021 Virtual s-a concentrat pe prezentarea datelor privind pacienții cronici și cu un prim episod referitor la rezultatele clinice și funcționale, împreună cu perspectivele privind programele de management personalizate și integrate la subiecții cu schizofrenie și cu statut de risc ridicat. Distinsul grup de vorbitori i-a inclus pe profesorii Carmen Moreno, Nikolaos Koutsouleris și Paolo Fusar-Poli și a fost moderat de profesorii Silvana Galderisi și Wolfgang Gaebel. Mesajele cheie ale simpozionului au fost că:

1) obiectivul tratamentului pentru schizofrenie s-a comutat acum de la reducerea simptomelor și prevenirea recidivelor la recuperarea funcțională; cu toate acestea, ratele de recuperare rămân foarte scăzute.¹ 

2) intervenția precoce și identificarea elementelor predictive ale rezultatelor clinice și funcționale sunt esențiale pentru implementarea programelor de tratament personalizate și integrate pentru împiedicarea dizabilității și promovarea recuperării.¹ 

3) stratificarea subiecților cu statut de risc ridicat, schizofrenie de prim episod și cronică, folosind mai multe elemente predictive ale rezultatelor clinice și funcționale poate contribui la recunoașterea precoce, tratamentul, reabilitarea și asistența personalizată, promovând prevenirea dizabilității, traiul independent, includerea socială și satisfacția utilizatorului.¹

În prezent există în continuare o diferență semnificativă între obiectivele tratamentului, mai exact recuperarea și rezultatele reale ale tratamentului, după cum subliniază profesorul Silvana Galderisi, director al departamentului de sănătate mintală și fizică și medicină preventivă din cadrul Universității din Campania. Din păcate, schizofrenia rămâne în continuare printre primele 10 cauze de dizabilitate, cu o durată preconizată de viață cu aproximativ 15 – 20 de ani mai scurtă decât a populației generale.² Pentru a reduce aceste diferențe, identificarea elementelor predictive privind funcționarea și intervenția precoce care să acționeze asupra acestor elemente predictive sunt esențiale.
 
În prima parte a prezentării, profesorul Galderisi a prezentat rezultatele studiului Rețeaua italiană pentru cercetarea psihozelor, care a fost un studiu transversal mare pe 921 de pacienți cu schizofrenie care trăiau în comunitate.La analizarea rezultatelor, variabilele relevante pentru boală, resursele personale și contextul social au explicat 53,8% din variații în cazul funcționării în viața reală.³ Dintre acestea, neurocogniția a prezentat cea mai puternică, deși indirectă, asociere cu funcționarea în viața reală.³ În plus, simptomele pozitive, dezorganizarea și avoliția au avut efecte directe și indirecte semnificative, în timp ce depresia nu a prezentat nicio asociere semnificativă și expresia emoțională slabă a fost doar indirect și slab asociată funcționării în viața reală.³ 
 
Apoi, profesorul Galderisi a prezentat rezultatele urmăririi timp de 4 ani în cadrul aceluiași studiu, în care s-au identificat cinci variabile de la vizita inițială ca fiind asociate cu funcționarea în viața reală.⁴ Acestea au inclus neurocogniția în viața de zi cu zi cu abilitățile profesionale, avoliția cu relațiile interpersonale, simptomele pozitive cu abilitățile profesionale, cogniția socială cu abilitățile sociale și funcționarea interpersonală.⁴ 
 
În concluzie, profesorul Galderisi a afirmat că variabilele de la vizita inițială asociate cu rezultatul funcțional în cazul urmăririi nu sunt evaluate în mod periodic și vizate de programele de intervenție în serviciile comunitare de sănătate mintală.⁴ Astfel, asistența de rutină pentru sănătatea mintală ar trebui să utilizeze mai mult programele de instruire cognitivă combinate cu intervenții psihosociale personalizate, care au ca scop promovarea traiului independent. Prin urmare, evaluarea ar trebui extinsă pentru a include parametri suplimentari, care sunt extrem de relevanți pentru funcționarea în viața reală.

Numeroase tulburări psihiatrice apar în timpul copilăriei și adolescenței, iar 1 din 5 adolescenți prezintă o tulburare mintală care persistă și în perioada adultă.⁵ Această afirmație a reprezentat începutul celei de-a doua prezentări a simpozionului, realizată de profesorul Carmen Moreno, psihiatru și conferențiar universitar la Universitatea de Medicină Complutense din Madrid. Aceasta a observat că 10% din psihozele de prim episod apar înainte de vârsta de 18 ani, iar afecțiunile sociale și cognitive se dezvoltă de regulă înaintea primului episod psihotic și chiar cu mulți ani înainte de starea de risc ridicat.⁶ Astfel prevenția ar trebui să înceapă mult mai devreme în grupele de risc pentru schizofrenie și alte tulburări psihiatrice.⁶ 
 
Independent de aceasta, recunoașterea simptomelor psihotice pozitive și a contextului de diagnosticare a acestora la tineri rămâne o provocare.⁸De exemplu, o mare minoritate de subiecți afirmă că aud lucruri pe care alții nu le aud, chiar dacă este posibil să nu se prezinte cu probleme legate de halucinații sau delir.⁹ În mod frecvent, aceste persoane prezintă simptome psihotice o perioadă îndelungată înainte de a fi diagnosticate.⁹ În plus, halucinațiile din timpul copilăriei sunt de multe ori de natură multimodală (de ex. auditive, vizuale), în timp ce delirul este de regulă vag și mult mai puțin obișnuit decât halucinațiile în timpul copilăriei.⁹
 
Apoi, profesorul Moreno a evidențiat faptul că simptomele negative au un impact puternic în primul episod și cei cu simptome negative sunt supuși unui risc mai mare de a dezvolta eșecuri multiple privind tratamentul.¹⁰ În plus, durata mai lungă de psihoză netratată și severitatea mai mare a simptomelor la primul episod, măsurată folosind Scala impresiei clinice globale, prevede în mod clar prezența unei deteriorări funcționale la doi ani.¹¹ Rezultatele unui studiu longitudinal au arătat, de asemenea, că doar durata mai scurtă a psihozei netratate și severitatea mai mare a simptomelor negative la vizita inițială au fost asociate în mod semnificativ cu o îmbunătățire mai mare a funcției executive.¹² 
 
Profesorul Moreno și-a încheiat prezentarea afirmând că datele disponibile indică faptul că întârzierea tratamentului este importantă pentru funcționarea generală și durata psihozei netratate are un impact major asupra rezultatelor pe termen lung. Astfel, clinicienii ar trebui să fie conștienți de faptul că intervenția precoce îmbunătățește prognosticul și că trebuie promovată trimiterea precoce către serviciile de intervenție.

În cadrul prezentării sale, Nikolaos Koutsouleris, profesor la departamentul de psihiatrie și psihoterapie, LMU Munchen, a discutat rolul învățării asistate de calculator în cadrul tratamentului de personalizare. În primul rând, trebuie observat faptul că eterogeitatea rezultatelor este un aspect important de avut în vedere în cadrul bolilor din spectrul schizofreniei și poate fi înțeles dacă se folosesc abordările de modelare statistică avansate.

De exemplu, baza de date mare din Studiul european pentru primul episod de schizofrenie (EUFEST) poate ajuta pentru o înțelegere mai bună a naturii eterogene a schizofreniei, deoarece include măsurători realiste ale rezultatului și acoperă mai multe domenii mari, dar este și un set complex de date clinice și neurocognitive.¹³ Profesorul Koutsouleris a prezentat datele privind învățarea asistată de calculator cu datele de la 334 de pacienți din EUFEST folosit pentru a dezvolta un instrument care să poată prognoza rezultatele pozitive versus slabe ale tratamentului (scorul Evaluarea globală a funcționării (Global Assessment of Functioning) [GAF] ≥65 vs GAF <65, respectiv) după 4 săptămâni și 52 de săptămâni de tratament. Acesta a arătat că șomajul, educația precară, deficiențele funcționale și nevoile psihosociale nesatisfăcute au preconizat atât rezultatele din săptămâna 4 cât și din săptămâna 52, în timp ce episoadele depresive anterioare, sexul masculin și tendința suicidară au prezis în plus rezultate slabe în săptămâna 52.
 
Apoi a prezentat un studiu care a evaluat eficacitatea stimulării magnetice transcraniene repetitive (rTMS) de 10 Hz aplicată pe cortexul prefrontal dorsolateral stâng pentru tratarea simptomelor negative predominante în schizofrenie.¹⁴Un număr total de 175 de pacienți cu schizofrenie cu simptome negative predominante și un grad ridicat de severitate al bolii au fost randomizați în două grupe de tratament: rTMS de 10 Hz aplicată de 5 ori pe săptămână timp de 3 săptămâni pe cortexul prefrontal dorsolateral stâng sau rTMS simulat aplicat în mod similar.¹⁴ Deși nu a existat nicio diferență semnificativă în ceea ce privește îmbunătățirea simptomelor negative între cele două grupe în ziua 21 sau până în ziua 105, a menționat că o analiză ulterioară a arătat că modificările de volum cerebral local măsurate prin morfometria bazată pe deformare au fost corelate cu modificări în ceea ce privește severitatea simptomelor negative.¹⁵ Conform profesorului Koutsouleris, acest lucru demonstrează faptul că eterogenitatea răspunsului clinic a simptomelor negative în schizofrenie la rTMS de înaltă frecvență poate fi asociat cu variabilitatea capacității de plasticitate structurală, în special în regiunea hipocampului stâng și a precuneusului.¹⁵
 
În concluzie, profesorul Koutsouleris a remarcat că rezultatele disponibile au demonstrat că preconizarea rezultatelor tratamentului cu acuratețe pentru fiecare pacient se poate obține dacă se aplică învățarea asistată de calculator datelor clinice și de neuroimagistică. În această direcție, decodificarea caracterului eterogen al rezultatului poate avea implicații semnificative pentru proiectarea altor studii, adăugându-se mecanisme de stratificare a riscului bazate pe învățarea asistată de calculator.

Paolo Fusar-Poli, profesor de psihiatrie prevenivă la King’s College din Londra și-a bazat prezentarea intitulată „Îmbunătățirea funcționării în viața reală în rândul persoanelor cu schizofrenie: de la evaluare la planurile de tratament integrate” pe cazul unui adolescent de 17 ani, pentru a ilustra dificultățile legate de intervenția precoce.¹⁶ 
 
Un băiat de 17 ani a fost trimis de medicul de familie la clinica locală pentru detectarea precoce a psihozei, din cauza unei scăderi a funcționalității și retragerii la nivel social din ultimele 6 luni. Înainte de vârsta de 17 ani, pacientul nu a prezentat niciun istoric medical semnificativ. Începuse colegiul cu 6 luni înainte, dar volumul de muncă i s-a părut prea greu și nu a trecut examenele. Pacientul nu avea istoric familial de boli mintale și a negat că folosește sau că a folosit în trecut droguri. A afirmat că nu mai găsește bucurie în lucrurile care îl interesau anterior și că nu poate relaționa cu oamenii de la colegiu sau cu prietenii. Nu s-a bănuit nicio afecțiune de gândire formală, dar a devenit izolat la nivel social. Interviul clinic structurat pentru DSM nu a identificat nicio afecțiune mintală și nu a fost suficient de grav pentru a îndeplini criteriile de admisie pentru o tulburare de dispoziție. Astfel, a fost trimis din nou la medicul de familie. Cu toate acestea, după o lună a fost convins că diferiți oameni se uită și vorbesc despre el atunci când era în societate, afirmând că probabil acești oameni comentau în legătură cu aspectul lui, în timp ce îl filmau, chiar dacă nu considera că aceste persoane îi vor răul. S-a diagnosticat tulburarea psihotică tranzitorie acută și a fost trimis către o echipă de asistență comunitară, dar nu a fost acceptat pentru îngrijire din cauza faptului că era minor. De asemenea, deoarece nu mai era psihotic, nu mai îndeplinea criteriile de admisie pentru tratament. A devenit din ce în ce mai izolat și a abandonat școala.
 
Profesorul Fusar-Poli a afirmat că ulterior a fost trimis la programul de ajutor și asistență OASIS din Londra, unde a fost considerat supus unui risc clinic ridicat de psihoză. Prin urmare, i s-a oferit tratament preventiv, monitorizare continuă și asistență. După 24 de sesiuni de terapie prin discuții și monitorizare clinică, pacientul a redevenit sănătos și s-a putut reîntoarce la școală și la o viață socială normală. 
 
Folosind acest caz drept exemplu, profesorul Fusar-Poli a subliniat dezintegrarea actuală a serviciilor de sănătate în etapele incipiente ale declanșării psihozei. Astfel, programul OASIS este un exemplu practic de cum se pot depăși unele dintre aceste bariere prin încercarea de a reduce simptomele „cu risc” și severitatea, de a împiedica tranziția spre psihoză și de a îmbunătăți rezultatele dacă se dezvoltă psihoza.