Vizitează această secțiune

Personal Medical

Public
wooden-background

Cum ajută exercițiile fizice persoanele cu schizofrenie

    În această secțiune:

    Schizofrenia este una dintre cele mai debilitante boli mintale.1
    Principalele opțiuni de tratament includ medicația și terapia psihologică, dar sunt necesare și opțiuni suplimentare pentru a spori ameliorarea simptomelor.2

    Persoanele cu diagnostic de schizofrenie au o speranță de viață redusă cu aproximativ 15 – 20 de ani3, în special din cauza sănătății psihice precare, cauzată de reacțiile adverse ale antipsihoticelor, care nu pot fi tratate cu psiho-farmacologie sau terapii psihologice.4

    Pentru a identifica intervențiile care ajută în cazul simptomelor de schizofrenie, cercetarea s-a axat pe opțiunile de tratament asociate și a descoperit potențialul exercițiilor fizice.5 Beneficiile exercițiilor fizice sunt foarte bine cunoscute, dar cum ajută mai exact persoanele cu schizofrenie?

    Beneficiile exercițiilor fizice pentru schizofrenie

    Îmbunătățesc funcționarea cognitivă

    Deficiențele cognitive, împreună cu simptomele negative, sunt cele mai debilitante aspecte ale schizofreniei, pe care antipsihoticele nu le tratează în mod adecvat.4 Combinând rezultatele din mai multe studii, cercetarea a arătat că exercițiile fizice pot îmbunătăți deficiențele cognitive la pacienții cu schizofrenie. Comparativ cu cele care nu s-au implicat în activități fizice, persoanele care s-au antrenat săptămânal au prezentat îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește cogniția, mai ales în trei domenii: memoria de lucru, atenția/vigilența și cogniția socială.5 De asemenea, cercetarea a arătat că volumul de exerciții fizice este corelat în mod pozitiv cu îmbunătățirile cognitive.

    Ameliorează simptomele negative

    Studiile au investigat modul în care aerobicul, comparat cu exercițiile de stretching, afectează simptomele pozitive și negative, precum și psihopatologia schizofreniei. Într-un studiu,6 toți participanții s-au antrenat aproximativ 30 de minute, de trei ori pe săptămână timp de 12 săptămâni, dar un grup a făcut exerciții de aerobic și celălalt grup a făcut exerciții de stretching. S-a observat că cei care au făcut exerciții de aerobic au prezentat îmbunătățiri în toate domeniile examinate, semnificativ mai mult decât cei care au făcut exerciții de stretching. Îmbunătățirile s-au putut observa și după 3 luni după ce s-a încheiat perioada de studiu de 12 săptămâni și, extrem de interesant, simptomele negative au continuat să se îmbunătățească. De asemenea, cu cât au fost mai severe simptomele negative înainte de intervenție, cu atât mai mari au fost îmbunătățirile observate ulterior intervenției. Acesta este un rezultat important, dat fiind faptul că simptomele negative sunt dificil de tratat7, , așa că adăugarea exercițiilor de aerobic în rutina săptămânală a ajutat persoanele să aibă o viață funcțională.

    Combat creșterea în greutate

    Deși antipsihoticele reprezintă tratamentul medicamentos de primă linie pentru schizofrenie și produc îmbunătățiri semnificative ale simptomelor, generează și reacții adverse, inclusiv creșterea în greutate.8 Dacă implicarea fizică este mai activă și mai dedicată în cazul exercițiilor de aerobic, creșterea în greutate poate fi ținută sub control.4

    Reduc boala fizică

    Reacțiile adverse ale antipsihoticelor pot contribui la dezvoltarea unor probleme de sănătate fizică, cum ar fi diabetul, hipertensiunea și bolile cardiovasculare.9 Problemele metabolice sunt de două ori mai prevalente în rândul celor care iau antipsihotice comparativ cu populația generală10 și astfel de probleme reprezintă principala cauză a deceselor premature în rândul pacienților cu schizofrenie.3 Un studiu11 a investigat dacă mersul pe jos sau cu bicicleta la serviciu reduce riscul de afecțiuni cardiace. Urmărind participanții timp de 5 ani în medie, s-a descoperit că numărul de decese și internări asociate afecțiunilor cardiace a fost semnificativ mai mic în rândul participanților care au mers pe jos sau cu bicicleta la serviciu în fiecare zi comparativ cu cei care au ales un mijloc de transport inactiv (mai exact, mașină sau transport public). Așadar, exercițiile fizice ajută la contracararea reacțiilor adverse ale antipsihoticelor, astfel încât persoanele cu schizofrenie să poată avea o viață mai lungă și mai sănătoasă.

    Care exercițiu fizic este mai bun?

    Ghidurile sugerează că exercițiile de aerobic cu o intensitate moderată până la puternică au beneficii evidente asupra sănătății fizice12, așa cum s-a văzut și în rezultatele prezentate.

    Activitățile aerobice cu intensitate moderată includ:

    Mersul alert

    Grădinăritul

    Dansul

    Ciclismul lent

    Activitățile aerobice cu intensitate puternică includ:

    Alergarea

    Înotul

    Săritul corzii

    Ciclismul rapid

    Cât de multe exerciții fizice trebuie să facă persoanele?

    Conform ghidurilor Ministerului Sănătății, se recomandă 150 de minute de exerciții moderate sau 75 de minute de exerciții intense pe săptămână pentru a obține beneficii pozitive asupra sănătății12. Aceste 150/75 de minute nu trebuie efectuate toate o dată, pot fi divizate în volume mai mici și activitatea sportivă poate fi distribuită pe tot parcursul săptămânii

    Cum se începe?

    Este posibil ca persoanele să fie la începutul efectuării exercițiilor fizice și să nu poată duce la capăt cele 150 de minute recomandate pe săptămână. Scopul suprem este să se formeze un obicei, unde consecvența este esențială. Mai întâi trebuie să se efectueze mici schimbări, iar volumul de exerciții fizice trebuie crescut treptat.

    Câteva metode simple de a face mici schimbări privind nivelul de activitate fizică includ:

    Mersul pe jos la magazin, nu cu mașina

    Mersul pe scări, nu cu liftul

    Mersul pe jos, nu cu autobuzul

    Introducerea unei plimbări rapide, de 10-15 minute, în programul zilnic

    Referințe:

    1. Tandon R, Nasrallah HA, Keshavan MS. Schizophrenia, “just the facts” 4. Clinical features and conceptualization. Schizophr Res. 2009; 110 (1–3): 1-23.
    2. Patel R, Cherian J, Gohil K, Atkinson D. Schizophrenia: overview and treatment options. P T. 2014; 39 (9): 638–45.
    3. Laursen TM. Life expectancy among persons with schizophrenia or bipolar affective disorder. Schizophr Res. 2011 131 (1–3): 101–4.
    4. Girdler SJ, Confino JE, Woesner ME. Exercise as a treatment for schizophrenia: a review. Psychopharmacol Bull. 2019; 49 (1): 56–69.
    5. Firth J, Stubbs B, Rosenbaum S, et al. Aerobic exercise improves cognitive functioning in people with schizophrenia: a systemic review and meta-analysis. Schizophr Bull. 2017; 43 (3): 546–56.
    6. Wang PW, Lin HC, Su CY et al. Effect of aerobic exercise on improving symptoms of individuals with schizophrenia: a single blinded randomised control study. Front Psychiatry. 2018; 9: 167.
    7. Erhart SM, Marder SR, Carpenter WT. Treatment of schizophrenia negative symptoms: future prospects. Schizophr Bull. 2006; 32 (2): 234–7.
    8. Dayabandara M, Hanwella R, Ratnatunga S et al. Antipsychotic-associated weight gain: management strategies and impact on treatment adherence. Neuropsychiatr Dis Treat. 2017; 13: 2231–41.
    9. Casey DE, Haupt DW, Newcomer JW et al. Antipsychotic-induced weight gain and metabolic abnormalities: implications for increased mortality in patients with schizophrenia. J Clin Psychiatry. 2004; 65: 4­–18­.
    10. De Hert MA, van Winkel R, Van Eyck D et al. Prevalence of the metabolic syndrome in patients with schizophrenia treated with antipsychotic medication. Schizophr Res. 2006; 83 (1): 87­–93.
    11. Celis-Morales CA, Lyall DM, Welsh P et al. Association between active commuting and incident cardiovascular disease, cancer, and mortality: prospective cohort study. BMJ. 2017; 357: j1456.
    12. 12. NHS. Exercise. (2019). Accessed January 2021.
    Distribuiți
    Login to Unlock

    CARIPRAZINA ȘI PARAMETRII METABOLIC…

    Persoanele cu schizofrenie prezintă o posibilitate mai mare decât populația generală să fie supraponderale sau obeze. În plus, un număr mare de pacienți cu schi

    continuă…
    Login to Unlock

    BENEFICIILE PRODUSULUI NOSTRU PE TE…

    Antipsihoticele atipice trebuie să fie eficiente pe toată durata bolii pacienților cu schizofrenie. Când pacienții se confruntă cu o exacerbare acută a simptome

    continuă…
    Se afișează 0 rezultate.
    Conectați-vă pentru a vedea încă 0 rezultat(e).